Asociația Cortina
Asociația Cortina a fost fondată în 2014 de actrița Marcela Motoc cu scopul de a promova cultura şi valorile culturale româneşti şi universale, de a produce spectacole de teatru, de a susține producțiile de film, precum și de a educa publicului tânăr și foarte tânăr.
Spectacolul "Fata din Curcubeu" este primul proiect teatral al Asociației Cortina jucat de Marcela Motoc mai întâi la Paris, în limba franceză, in prezent pe scenele din România în limba română.
Între 2014-2015 Asociația Cortina colaborează cu centrul de kinetoterapie "Kineto-Bebe" pentru proiectul "Seri de poveste / povesti terapeutice" , proiect în care colaborează cu actori de renume precum Marius Manole, Medeea Marinescu, Șerban Pavlu, Maria Buza, Daniela Nane, antrenându-i pe aceștia în lecturile unor povești special alese pentru a fi discutate mai apoi cu copiii de către un psiholog avizat.
Prin prisma meseriei, transformarea este o foarte bună prietenă a mea. O caut, o accept, o aplic - şi atunci îmi iese bine şi rolul. Transformarea e evoluţie şi drumul meu spre fericire. Iar fericirea cred ca este dorinţa universal valabilă a fiecărui individ.